Într-un context economic provocator, segmentul de retail de tip outlet continuă să își demonstreze reziliența și capacitatea de adaptare la nevoile actuale ale consumatorilor. FASHION HOUSE își reafirmă angajamentul de a oferi o experiență de shopping relevantă și diversificată, prin atragerea unor branduri internaționale de renume.
Începând cu 21 aprilie, brandul GAP, un simbol al stilului casual american, și-a deschis porțile în FASHION HOUSE Militari, marcând astfel inaugurarea primului său magazin din România. Această lansare reprezintă un moment important pentru piața locală de retail, aducând mai aproape de consumatori un brand iconic, recunoscut la nivel global.

Totodată, din 24 aprilie, brandul italian Stefanel este disponibil în FASHION HOUSE Pallady, completând oferta centrului cu piese vestimentare elegante și contemporane. Extinderea Stefanel continuă, urmând ca un nou magazin să fie deschis foarte curând și în FASHION HOUSE Militari.

Aceste inaugurări fac parte din strategia continuă a FASHION HOUSE de a construi un mix atractiv și echilibrat de branduri, adaptat preferințelor publicului și tendințelor din piață. Pe parcursul acestui an, vizitatorii se pot aștepta la noi deschideri interesante, menite să îmbogățească experiența de cumpărături.
Prin aceste inițiative, FASHION HOUSE își consolidează poziția ca destinație de referință pentru shopping outlet în România, oferind acces la branduri internaționale cu reduceri permanente de 30% -70%, într-un format modern și accesibil.
FASHION HOUSE Outlet Centre România, parte a Liebrecht & wooD, gestionează activitățile comerciale și operaționale ale centrelor outlet deținute de Liebrecht & wooD în România, acoperind procese precum închirierea spațiilor, relația cu chiriașii, operarea centrelor, marketingul și experiența clienților, cu un accent clar pe performanța comercială și dezvoltarea continuă a ambelor locații: FASHION HOUSE Outlet Centre Militari și FASHION HOUSE Outlet Centre Pallady din București.
Compania administrează FASHION HOUSE Outlet Centre Militari, situat în partea de vest a Bucureștiului, deschis în 2008 ca primul centru outlet din România. Acesta oferă peste 15.800 mp de spații comerciale și găzduiește peste 55 de magazine, cu un mix internațional de branduri care include Tommy Hilfiger, Calvin Klein, Guess, Levi’s, Tom Tailor, Boss, Gap, adidas și altele. Centrul outlet face parte din West Park Retail Militari, o destinație consacrată de shopping și petrecere a timpului liber în această zonă a orașului.
FASHION HOUSE Outlet Centre Pallady este situat lângă autostrada A2, în estul Bucureștiului, în cadrul East Park Retail, în proximitatea viitorului parc tematic de divertisment. Deschis în 2021 și extins în 2024, acesta a consolidat și mai mult prezența conceptului FASHION HOUSE pe piața locală, oferind în prezent aproximativ 14.000 mp de spații comerciale. Mixul de branduri include Tommy Hilfiger, Calvin Klein, adidas, Guess, Nike, Puma, Under Armour și altele.
FASHION HOUSE este un concept de centre outlet modern, dedicat consumatorilor care caută branduri de calitate la prețuri avantajoase, într-un mediu plăcut și ușor accesibil.
Prezența celor două centre outlet – în vestul și estul Bucureștiului – aduce experiența FASHION HOUSE mai aproape de locuitorii întregii capitale.
FOTO: Fashion House

