Kaufland România continuă campania „Tăiem inflația”, prin care reduce prețurile la peste 500 de articole, în perioada 1 iulie-4 august. Retailerul spune că măsura vizează produse din coșul zilnic, într-un context în care bugetele gospodăriilor rămân sub presiune, iar clienții caută soluții pentru a-și gestiona mai eficient cheltuielile.
Campania face parte din strategia companiei de a menține un raport avantajos între calitate și preț și include produse din mai multe categorii importante.
Kaufland continuă campania „Tăiem inflația” până pe 4 august
Produsele incluse în campanie acoperă categorii precum alimente de bază, carne, mezeluri, produse proaspete, lactate, brânzeturi, cafea, dulciuri, gustări, produse de patiserie, conserve, sosuri și produse congelate.
Lista include și băuturi, articole pentru curățenie și uz casnic, produse de îngrijire personală, produse pentru copii și hrană pentru animale. Potrivit companiei, informațiile suplimentare și lista completă de produse sunt disponibile pe site-ul Kaufland.
Retailerul spune că direcția face parte dintr-un set mai larg de măsuri prin care răspunde presiunii asupra bugetelor clienților. Printre acestea se numără o strategie competitivă de prețuri, diversificarea constantă a ofertei de la raft, accentul pe produse proaspete, locale și regionale, dezvoltarea portofoliului de mărci proprii și soluții care simplifică experiența de cumpărături.
Kaufland Card XTRA include produse la 0,01 lei
Demersul este completat de programul Kaufland Card XTRA, prin care compania oferă beneficii suplimentare clienților fideli. Mecanismul este construit în jurul punctelor XTRA, acumulate în aplicație.
Pentru fiecare leu cheltuit, clienții primesc un punct XTRA. Punctele acumulate pot fi folosite pentru achiziționarea produselor XTRA la prețul de 0,01 lei, adică un ban. În plus, utilizatorii pot activa cupoane XTRA direct din aplicație, pentru reduceri actualizate săptămânal și beneficii personalizate la cumpărături.
Kaufland România are peste 195 de magazine pe piața locală
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări și peste 157.000 de angajați. În România, rețeaua companiei include peste 195 de magazine.
În 2024, Kaufland România a primit pentru a șasea oară certificarea Best Buy Award, care atestă, potrivit companiei, că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate-preț de pe piața locală. Retailerul deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață.
Compania spune că obiectivul său este să aplice tehnologii inovatoare în retail, astfel încât clienții să aibă acces la produse proaspete, cu un raport bun între calitate și preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale.
FOTO: Kaufland

