Retailerul olandez Action, care comercializează majoritatea produselor la prețuri sub 2 euro, va deschide primul său magazin din România pe 24 septembrie.
În plus, Action a anunțat pe pagina oficială de LinkedIn că a semnat cu un dezvoltator de spații logistice și industriale și construcția unui centru de distribuție în România, în apropiere de București.
„Joost Uwents, CEO al WDP, și Hajir Hajji, CEO al Action, au semnat oficial contractul pentru construcția unui centru de distribuție complet nou în România”, se arată în anunțul citat.
„Pe 24 septembrie vom deschide primul nostru magazin din România, în orașul Pitești. Privind în perspectivă, noul centru de distribuție din apropierea Bucureștiului – care va deveni operațional în 2027 – va juca un rol vital în susținerea creșterii noastre preconizate și în aducerea formulei Action la și mai mulți clienți români în anii următori”, a mai anunțat compania.
Action, concurență pentru Pepco sau Tedi
Cei de la Action vor intra în România în concurență cu alte lanțuri care oferă produse la prețuri mici, cum ar fi Pepco și Tedi.
Retailerul susține că mai mult de două treimi dintre produsele comercializate în magazinele sale costă sub 2 euro.
Action are un portofoliu de peste 6.000 de produse din 14 categorii diferite. Gama Action cuprinde produse esențiale de zi cu zi, cum ar fi cele de curățenie și sanitare, dar și alte tipuri de articole utile.
România devine a 14-a piață în care se extinde retailerul care are deja peste 3.000 de magazine la nivel de grup.
370 de magazine până la finalul lui 2025
Compania a mai anunțat că intenționează să deschidă minimum 370 de magazine noi în toată Europa anul acesta.
În prima jumătate a anului 2025, Action a înregistrat o creștere a veniturilor cu 17,9%, ajungând la 7,3 miliarde de euro. Această creștere s-a datorat în principal deschiderilor de magazine.
Retailerul olandez de produse nealimentare continuă să deschidă magazine în mod constant: cu adăugarea a 125 de noi locații, lanțul a depășit pragul de 3.000 de magazine.
Sursă foto: Pixabay

