Malvina Cservenschi este antreprenor, fondatoarea şi designer-ul brandului Malvensky, o promotoare a acelui ”je ne sais quoi„ în strălucitoarea lume a bijuteriilor. Malvensky a luat naștere în 2012, totul pornind de la un șnur roșu, un pandant și mesajul „Make a wish and let it happen”. Malvensky este astăzi furnizor al Casei Regale a României, un simbol al angajamentului față de tradițiile și valorile românești.
Casa de Bijuterii Malvensky se află într-o bijuterie arhitecturală, pe Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 46, cu o puternică rezonanță istorică, oferind o destinație de suflet și o călătorie fascinantă prin tradiții, simboluri și valori.

Pasiunea a pornit din dorința de a construi și de a inova, iar apoi a fost urmată de pasiunea de a crea bijuterii. La început, am dorit să creez un produs unic pe piața din România, un produs care să îndeplinească o rețetă ideală, de care oamenii să aibă nevoie, care să reziste în timp, care să aducă bucurie și, mai ales, care să spună o poveste.
Malvina Cservenschi, Casa Malvensky

Pe urmele șnurului roșu
Malvina se descrie drept o persoană îndrăgostită de cunoaștere, dezvoltare și, bineînțeles, de creație. Tot ea spune că e o trăsătură personală dorința de a rezolva totul în cel mai scurt timp, prin urmare, cea mai mare provocare în business a fost găsirea ”stropului” de răbdare necesar oricărei evoluții.
”Cea mai mare provocare a fost să dezvolt răbdarea necesară pentru a analiza și a construi temeinic fiecare pas. O altă provocare a fost să formez o echipă, să învăț să o conduc, să am încredere în oamenii mei. O altă provocare a fost să învăț să fiu perseverentă în fiecare aspect al business-ului. Privind înapoi, îmi amintesc fiecare învățare ca fiind o provocare în sine. În fiecare zi, mă confrunt cu întrebări care necesită cele mai bune răspunsuri, cele mai bune decizii. Și îmi place să fac lucrurile să se întâmple. Ador asta. Ca ideile să prindă viață”, a declarat Malvina, pentru Tête-à-Tête.
Astăzi, sub umbrela Casei de Bijuterii Malvensky se află 15 colecții, fiecare având un design original și o semnificație profundă. De asemenea, Malvensky realizează trofee pentru cele mai prestigioase competiții de tenis din România, contribuind astfel la promovarea excelenței în sport.
Unei femei nu ar trebui să îi lipsească cerceii, o brățară, un inel statement sau un colier.
Malvina Cservenschi, Casa Malvensky

Diamantul, provocarea continuă a bijutierilor
Sub presiune, cărbunele devine diamant, simbolizând că frumusețea autentică necesită timp și reziliență.
O bijuterie trebuie să fie impecabilă, inside-out, să aibă proporțiile perfecte și evident, să transmită o poveste, ne spune Malvina. Aceasta precizează că unul dintre cele mai complexe proiecte la care a lucrat a fost cel al Inelelor de Logodnă.
”Partea de studio, dezvoltarea colecțiilor de inele de logodnă, cu diamante de la 1 ct la 10 ct, realizate și proiectate gradual în funcție de carataj, în toate nuanțele de aur. Un proiect care a venit la pachet cu zona de educație în care am investit în ultimii 3 ani, având în casă un expert gemolog, profesor GIA cu peste 18 ani de experiență, cu menirea de a forma întreaga echipă și de a oferi informații iubitorilor de pietre, dar și celor din domeniu”, a explicat Malvina.
Fiecare bijuterie este unică, iar procesul de creație poate varia semnificativ, durând de la câteva ore până la luni sau chiar ani, în funcție de complexitatea designului și de inspirația momentului. Fiecare etapă, de la concept la produsul final, necesită rigoare și atenție la detalii, transmite fondatoarea businessului.
Diamantele au o energie extraordinară și m-au fascinat din prima clipă în care am început să le studiez. Fiecare diamant este unic, la fel ca fiecare dintre noi, ceea ce le conferă o valoare aparte. Odată ce am început să creez inele de logodnă, conexiunea cu aceste pietre prețioase a devenit și mai profundă.
Malvina Cservenschi, Casa Malvensky

Numeric, brățara din care s-a născut Malvensky, cu șnur roșu și pandantiv, incluzând aici motivele tradiționale românești, simbolul protecției, norocului și iubirii, precum și cei 7 arhangheli, domină topul celor mai achiziționate bijuterii din Casa Malvensky.
Printre cele mai sofisticate bijuterii se numără inelele cu pietre prețioase, broșele reinterpretate cu un aer contemporan și colecția Marakesch, ce îmbrățișează subtil formele feminine, de la gât până la gleznă.
Nu în ultimul rând, nu puteam finaliza discuția cu un bijutier fără să aflăm care este bijuteria lui preferată, acea bijuterie statement despre care Malvina simte că o definește.
”Infinity, brățara Infinity. Un statement. O revelație, care oglindește perfect misiunea Casei Malvensky de a transforma tradițiile și valorile românești în aur. Infinity este un simbol iconic al brandului, inspirat de Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuși, evocând legătura dintre cer și pământ, eternitatea și evoluția spiritului uman. Această brățară nu este doar un accesoriu, ci o expresie profundă a identității mele și a valorilor care mă ghidează în creația pe care o împărtășesc cu lumea, o brățară care a depășit granițele țării și care spune una dintre cele mai frumoase povești ale noastre ca popor. Nu o dau niciodată jos de la mână”, a mai spus aceasta.
Foto: Casa Malvensky

