Se transformă Sectorul 1 din Capitală: vor apărea mai multe zone de relaxare pentru bucureșteni

Share:

Proiectul „ReStart Urban + 1” va valorifica spațiile verzi și pietonale din Sectorul 1 prin crearea de zone în care locuitorii Capitalei pot lua parte la activități ce încurajează un stil de viață activ și sănătos. Acestea vor fi gratuite și vor fi organizate împreună cu organizații non-guvernamentale, instituții ale statului și parteneri din mediul privat.

Proiectul se adresează tuturor locuitorilor, atât din Sectorul 1, cât și din celelalte sectoare. De la copii și tineri, până la adulți, seniori, grupuri civice și parteneri locali.

Practic, în spațiile verzi și pietonale din Sectorul 1, vor fi create zone în care se vor desfășura zilnic activități gratuite (în care oricine se va putea implica în baza unui act de identitate) cum ar fi:

  • fotbal,
  • volei,
  • badminton,
  • trambuline,
  • tenis de masă,
  • jocuri de mișcare.

De asemenea, vor fi amenajate și zone de relaxare unde vor fi hamace, mobilier urban și zone de unde se vor putea închiria trotinete sau biciclete. Nu în ultimul rând, toate categoriile de vârste își vor putea exersa diverse abilități practice în cadrul atelierelor educaționale și ecologice.

Organizațiile și firmele care doresc să se implice sunt binevenite, cu condiția să fie legal înființate, să desfășoare activități relevante (precum sport, educație, reparații urbane sau alimentație fără scop comercial) și să nu aibă datorii la bugetul local sau de stat.

Sursa Foto: Primăria Sectorului 1/ Facebook

 

Articole recomandate