LIBfest, târg de carte și experiențe culturale organizat de Libris.ro, revine cu o ediție care analizează transformările obiceiurilor de lectură, într-un context dominat de viteză, tehnologie și AI. Astfel, între 21 și 26 octombrie, LIBfest 2025 reunește autori și editori într-o serie de patru dialoguri despre literatură, educație, violență socială și inteligență artificială, teme care reflectă preocupările majore ale societății contemporane.
Poate că oamenii citesc altfel, mai selectiv, dar nevoia de a înțelege lumea prin povești rămâne constantă. Cititul nu este un obicei care dispare, ci o formă care evoluează odată cu noi. LIBfest 2025 aduce în prim-plan felul în care lectura se adaptează noilor forme de atenție, de învățare și de relaționare, păstrând esența: capacitatea de a transforma informația în înțelegere și emoția în motivație.
Loredana Tudor, Marketing Manager Libris
Lectura, ca formă de reziliență. Peste 800.000 de titluri și reduceri de până la 80%
Ediția de toamnă a LIBfest 2025 vorbește despre lectură ca exercițiu de reziliență intelectuală și emoțională, într-o perioadă în care adaptarea, învățarea continuă și discernământul devin abilități extrem de importante. Prin temele propuse, LIBfest creează un dialog între cultură, educație și tehnologie, oferind publicului o perspectivă amplă asupra modului în care literatura răspunde provocărilor lumii contemporane.
“Prin temele din acest an, LIBFest aduce în prim-plan o serie de subiecte actuale, dar și responsabilitatea pe care lectura o are în cultivarea empatiei și a gândirii critice. De la literatura care denunță abuzul, la cea care educă și inspiră, fiecare carte devine o formă de înțelegere a lumii”, a completat Loredana Tudor.
Pe lângă sesiunile de dialog, participanții pot descoperi în perioada 21–26 octombrie o ofertă extinsă de carte, peste 800.000 de titluri de la cele mai importante edituri din România și din străinătate, disponibile cu reduceri de până la 80%.
Vizitatorii pot achiziționa volume cu autograf, colecții premium și recomandări curatoriate de echipa Libris.ro. Evenimentul se desfășoară online, iar sesiunile pot fi urmărite pe platforma Libris.ro, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale Libris.ro, accesul fiind gratuit.
Programul complet este disponibil AICI.
Afacere 100% românească, Libris a intrat pe piața de carte în 1991, cu librăria St. O. Iosif din Brașov. În 2009, este lansat Libris.ro care a devenit nume de referință pe segmentul de librării în România.
În toți acești ani, Libris și-a asumat activ un rol de susținător al lecturii și a derulat campanii numeroase în acest sens. Din 2019, Libris a demarat proiectul CarteTeca, prin care dotează unități de învățământ din România cu volume actuale, care să-i atragă pe copii și adolescenți către lectură.
FOTO: Pixabay.com

