Seri culturale în Piaţeta Favorit: concerte și spectacole GRATUITE până în octombrie

Share:

Din 2 august, Primăria Sectorului 6 dă startul unui nou eveniment, Seri Culturale în Piaţeta Favorit! În fiecare sâmbătă, de la ora 19, instituția a pregătit concerte, spectacole, activităţi pentru copii, dar şi multe alte surprize.

Piaţeta Favorit a fost inaugurată vara trecută şi concepută ca un spaţiu de evenimente culturale, pentru comunitate.

În următoarele două luni, din 2 august până pe 18 octombrie, va deveni punct de întâlnire, în fiecare weekend.

Primăria va organiza aici evenimente pentru toată familia şi pentru toate gusturile, în aer liber: concerte live, spectacole de teatru pentru copii şi de dans, momente cu animatori, ateliere de facepainting sau modelare de baloane şi multe alte activităţi. Toate acestea vor fi gratuite!

În acest weekend, va avea loc un concert Marian Vasilescu, pe care l-aţi cunoscut la emisiuni precum “Vocea României” sau “X-Factor”.

Timp de o oră, va trece de la evergreen-uri internaționale la balade românești sau reinterpretări pop-jazz, cu acompaniament live.

 

Articole recomandate