Bucureștiul a strălucit și în această iarnă. Peste 7 milioane de beculețe, organizate în peste 9.800 de echipamente de iluminat festiv, au transformat orașul într-un tărâm de basm.
Chiar dacă sărbătorile au trecut, Primăria Capitalei a decis să prelungească bucuria plimbărilor de seară.

Astfel, iluminatul festiv rămâne aprins până pe 12 ianuarie, pe următoarele artere principale:
- Bd. Aviatorilor și Bd. Kiseleff,
- Calea Victoriei și Bd. Regina Elisabeta,
- Bd. Magheru și Piața Romană,
- Bd. Unirii și Bd. Ion I.C. Brătianu,
- Bd. Regele Mihai I și Bd. Lascăr Catargiu.
Pe 29 noiembrie, Primăria Capitalei a dat startul sărbătorilor de iarnă odată cu deschiderea Târgului de Crăciun București din Piața Constituției. Tot atunci s-au aprins luminile de sărbători în Capitală și a început și târgul BUCHAREST Downtown Christmas Market din Piața Universității. În 2026, în jurul acestor date ne vom bucura din nou de spiritul sărbătorilor.
FOTO: PMB

