Humana People to People România și Universitatea Națională de Arte București (UNArte) anunță un parteneriat strategic pentru inițierea studenților la Modă și Design vestimentar în principiile modei sustenabile și ale economiei circulare. Colaborarea, demarată deja anul acesta printr-o inițiativă de amenajare a vitrinelor unui magazin Humana de către studenți, va continua în luna martie cu două ateliere interactive de modă sustenabilă susținute de un specialist Humana la sediul Facultății de Arte Decorative și Design, din cadrul UNArte.
Industria modei a devenit una dintre cele mai poluante la nivel global, iar parteneriatul Humana – UNArte Modă vine ca un pas firesc în pregătirea designerilor pentru o abordare mai responsabilă față de mediu. Potrivit Agenției Europene de Mediu, peste 95% din textilele din gospodăriile românești ajung la gunoi sau sunt incinerate, în absența unui sistem eficient de colectare și reutilizare. La nivel mondial, industria textilă generează anual 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, depășind impactul combinat al transportului aerian și maritim.
Atelierele din martie vor explora impactul industriei textile asupra mediului și vor oferi soluții pentru un design vestimentar responsabil. În sesiunile interactive și cu activități practice, tinerii designeri vor dezvolta competențe legate de reciclarea creativă, materialele sustenabile și ajustarea hainelor pentru a le prelungi durata de viață.
În a treia etapă a proiectului, studenții vor realiza colecții vestimentare de tip UpCycling prin reutilizarea de articole vestimentare selectate din magazinele Humana. Acestea vor fi ulterior expuse în magazinele Humana și în cadrul mai multor evenimente dedicate sustenabilității în modă.
Parteneriatul face parte dintr-o strategie mai amplă a Humana România pentru educație și conștientizare în domeniul sustenabilității. Un exemplu este lansarea manualului educațional Iubim sustenabilitatea în modă, realizat anul trecut împreună cu Fundația Noi Orizonturi și destinat elevilor și profesorilor din întreaga țară. Totodată, prin proiectul Repair, Humana promovează o rețea de croitori locali pentru a încuraja refolosirea și ajustarea hainelor.
Prin astfel de inițiative, Humana România și UNARTE contribuie la construirea unei industrii a modei mai responsabile, oferind viitorilor creatori de modă resursele necesare pentru a adopta practici sustenabile încă de pe băncile facultății.
Humana People to People a fost înființată în România în 2006 și, în prezent, are peste 300 de angajați, operând peste 40 de magazine second-hand la nivel național. Prin activitățile sale, Humana sprijină economia circulară de zeci de ani și se aliniază cu Pactul Verde European, directiva Uniunii Europene care vizează construirea unei economii cu o amprentă climatică neutră până în 2050. Cu o prezență în 23 de orașe, Humana creează sute de locuri de muncă verzi și promovează un mediu de lucru în care fiecare coleg poate crește și poate produce impact prin activitatea sa.
Sursa Foto: Humana

