Pe 1 noiembrie, Sun Plaza îi așteaptă pe cei mici la o după-amiază plină de culoare, creativitate și magie, chiar în inima mall-ului. Începând cu ora 15:00, în zona Cinema City de la etajul 1, cei mici vor putea participa la diverse activități și ateliere distractive, într-o atmosferă de neuitat, de Halloween. Decorurile tematice, activitățile haioase și personajele îndrăgite vor transforma centrul comercial într-un tărâm al imaginației, unde poveștile cu fantome, dovleci zâmbăreți și mori bântuite se întâlnesc cu jocul, arta și teatrul.
Una dintre atracțiile principale ale zilei este atelierul „Moara bântuită”, unde copiii vor putea construi mori de vânt din hârtie, carton și lemn, decorate tematic cu elemente inspirate de sărbătoare: dovleci portocalii, lilieci sau pisici negre.
Activitatea se va desfășura în sesiuni de câte 30 de minute, cu grupe de maximum 20 de participanți, și va fi ghidată de animatori prietenoși, care le vor stimula creativitatea și îndemânarea celor mici.
Pe parcursul evenimentului, copiii vor putea trece și pe la spooky tattoo corner, un colț unde vor descoperi modele simpatice de tatuaje temporare, potrivite pentru toate vârstele. Astfel, aceștia își vor putea alege și aplica desenele preferate, într-un prilej de joacă vizuală care adaugă un strop de fantezie costumelor de Halloween.
Nu va lipsi nici zona de face painting, unde copiii vor putea deveni pentru o zi personaje din povești: vrăjitori, vampiri prietenoși, pisici negre, supereroi sau chiar dovlecei zâmbitori. Transformarea va fi rapidă, dar spectaculoasă, iar părinții vor avea ocazia perfectă pentru o fotografie de colecție.
Mascota Sunny va fi prezentă pe tot parcursul evenimentului, pregătită să-i întâmpine pe copii cu zâmbete, îmbrățișări și energie bună. Întâlnirea cu Sunny e mereu unul dintre cele mai așteptate momente pentru cei mici, care se bucură să își revadă prietenul mereu pus pe joacă.
Ziua va fi completată cu un spectacol de teatru pentru copii, care va aduce la viață o poveste fantastică, plină de umor. Întreaga zonă va fi decorată festiv, cu elemente de toamnă și de Halloween. Copiii, părinții și bunicii sunt așteptați să se bucure împreună de această experiență gândită special pentru ei.
Prin organizarea acestui tip de evenimente tematice, Sun Plaza își continuă misiunea de a crea spații și activități care aduc comunitatea într-un spațiu dedicat și pun accent pe conectare, imaginație și pe timpul de calitate petrecut împreună.
Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial cuprinde patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri. În anul 2018, Sun Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România, cu modificări la nivel de design și adăugarea unei aripi noi. În 2019 a fost modernizat food court-ul și reamenajată o parte din terasa exterioară. Centrul comercial este deținut de către CPI Property Group și administrat de către CBRE România.
CPI Property Group este unul dintre cei mai mari proprietari de real estate din Europa. Cu un portofoliu de proprietăţi a cărui valoare depăşeşte 21 miliarde de euro, CPIPG deține proprietăţi premium de birouri în principalele capitale din Europa Centrală și de Est: Praga, Berlin, Viena, Bucureşti și Budapesta. Grupul deține, de asemenea, proprietăți de retail în Europa Centrală și de Est, precum și hoteluri, unități rezidențiale şi terenuri.
FOTO: Sun Plaza/ Facebook

