După 13 ani de experiență locală și 5 ani de experiență acumulată în clinici din Helsinki, Stockholm, Paris și Rio de Janeiro, Dr. Marian Turbatu, medic primar în chirurgie plastică și doctor în științe medicale, a ales să investească acasă. Cu o viziune clară și o investiție de 500.000 euro, a fondat The Body Gallery, o clinică multidisciplinară în nordul Bucureștiului care își propune să devină un reper de excelență în medicina estetică.
Dr. Turbatu a considerat că începutul lui 2025 e „momentul bun”, subliniind maturizarea pieței și creșterea nivelului de educație a consumatorilor autohtoni, care înțeleg diferențele dintre estetica superficială și intervențiile responsabile, cu logică medicală.
”Eu am plecat din țară în 2019 și m-am întors într-un peisaj complet schimbat, cu potențial real pentru dezvoltare, mai ales în segmentul upper-premium”, a declarat dr. Turbatu, pentru Tête-à-Tête.
Modelul inovator al The Body Gallery
Inspirat de experiențele sale internaționale, Dr. Turbatu a conceput clinica drept un „ecosistem compact, multidisciplinar”, punând accent pe protocoale clar definite, echipamente de ultimă generație și empatie față de pacienți.
Spre deosebire de alte clinici care se concentrează pe un „nume”, The Body Gallery dorește să ofere o experiență predictibilă și uniformă pentru pacienți.
Eu cred în medicină ca în aviație: nu zbori doar pentru că ai pilot bun, ci pentru că toate sistemele funcționează.
dr. Marian Turbatu, fondator The Body Gallery

O parte semnificativă a investiției, aproximativ 60%, a fost alocată tehnologiei. Clinica dispune de echipamente chirurgicale de ultimă generație și un sistem digital de management medical care asigură o urmărire detaliată a pacienților, atât înainte, cât și după intervenție.
De la clinică la un întreg spital dedicat chirurgiei estetice
Principala diferență a clinicii constă în integrarea serviciilor: chirurgia plastică, stomatologia estetică și dermatologia sunt percepute ca elemente interconectate ale aceluiași puzzle.
„Nu poți face o rinoplastie reușită fără să înțelegi simetria facială în ansamblu,” explică Dr. Turbatu, evidențiind colaborarea strânsă din cadrul echipei medicale.
Dr. Turbatu intenționează să consolideze echipa medicală și să extindă portofoliul de servicii, recent integrând dermatologia estetică. Pe termen lung, planurile includ deschiderea unui spital dedicat chirurgiei estetice, dotat cu un bloc operator propriu, pentru a oferi intervenții complexe într-un mediu 100% controlat.
FOTO: The Body Gallery

