Visa a dezvăluit metodele sale de combatere a escrocheriilor financiare, concepute pentru a identifica și bloca atacurile complexe, de îndată ce apar.
Noul departament din cadrul diviziei de Risc și Control al Ecosistemului de Plată (Payment Ecosystem Risk and Control – PERC) se numește Visa Scam Disruption și a ajutat victimele să evite pierderi în valoare de 335 de milioane de euro în cadrul a zeci de tentative de escrocherii financiare anul trecut. Aceste rezultate vin în completarea activității PERC din 2023, care a blocat tentative de fraudă din rețeaua Visa estimate la 39 de miliarde de euro.
Visa a investit peste 11 miliarde de euro în tehnologie în ultimii cinci ani, inclusiv pentru a reduce frauda și pentru a îmbunătăți securitatea rețelei. Totodată, am făcut o investiție majoră în cea mai bună armă împotriva infractorilor cibernetici: oamenii cu care lucrăm.
Paul Fabara, Chief Risk and Client Services Officer în cadrul Visa
Ce face departamentul de risc al Visa?
Departamentul Visa Scam Disruption (VSD) își propune să protejeze consumatorii, instituţiile financiare și companiile prin valorificarea expertizei, a tehnologiilor și a parteneriatelor Visa:
- Informaţii strategice pentru combaterea escrocheriilor financiare: VSD reunește o echipă multidisciplinară ce aplică strategii de combatere a fraudelor împotriva diferitelor tipuri de înșelătorii. Pe lângă angajarea celor mai buni ingineri și dezvoltatori de inteligență artificială, Visa și-a extins recrutarea și către specialiști din domenii neconvenționale, incluzând foști membri ai forțelor de ordine, militari și experți în analiza și reprezentarea datelor, pentru a consolida lupta împotriva fraudelor.
- Acțiuni proactive de investigare a escrocheriilor financiare: VSD combate atacurile printr-un proces de investigare proactiv, utilizând multiple canale și metodologii pentru a identifica și împiedica înşelătoriile înainte ca acestea să provoace pierderi semnificative consumatorilor.
- Detectarea și blocarea escrocheriilor financiare: VSD utilizează tehnologii de ultimă generație și propria rețea extinsă de date pentru a analiza și preveni înşelătoriile.
Specialiștii folosesc instrumente bazate pe inteligență artificială generativă, care permit corelarea și analiza grafică a datelor pentru a identifica relațiile complexe dintre acestea și pentru a procesa un volum mare de informații, identificând astfel activități frauduloase reale, cu un impact semnificativ.
Ulterior, Visa colaborează cu instituții financiare, autorități și alți parteneri pentru a deconsolida infrastructura acestor rețele de fraudă. Prin această cooperare strategică, VSD își propune să demonteze operațiunile atacatorilor și să prevină viitoare activități frauduloase.
Fraude de 413 milioane de euro, evitate
Anul trecut, echipa VSD din Europa a identificat o schemă complexă şi extinsă de fraudă care folosea reclame pe rețelele sociale pentru a ademeni deținătorii de carduri din Regatul Unit și Europa să cumpere produse false.
Rețeaua de infractori folosea peste 450 de URL-uri diferite și coduri unice de identificare a comercianților în cadrul rețelelor de plăți pentru a obține detaliile de la peste 3 milioane de carduri, majoritarea fiind compromise și folosite în acțiuni de fraudă. În total, peste 125 de milioane de euro au fost furate de rețeaua de hoți cibernetici.
Însă, cu ajutorul echipei VSD care a blocat tentativele de fraudă pentru aproximativ 75% dintre cardurile compromise, Visa a putut preveni ulterior fraude în valoare de 413 milioane de euro. Datorită capabilităţilor VSD, rețeaua de atacatori a fost complet destructurată.
„Frauda nu are de obicei asociată o imagine, însă escrocheriile sunt personale. Acestea au un impact direct asupra victimelor, uneori cu efecte devastatoare. Visa colaborează cu parteneri din domeniul informațiilor, autorități și cu diferite grupuri din industrie pentru a ne asigura că nu doar oprim aceste rețele de infractori, dar și că ceilalți participanți la ecosistemul de plată sunt pregătiți la rândul lor să identifice semnalele de avertizare”, a spus Michael Jabbare, SVP and Global Head of PERC în cadrul Visa.
Visa este companie în domeniul plăților digitale, facilitând tranzacții de plată între consumatori, comercianți, instituții financiare și entități guvernamentale din peste 200 de țări și teritorii.
Sursa Foto: Visa

